Limba noastra-i o comoara
In adîncuri înfundata
Un êirag de piatra rapa
Pe moêie revarsata.
Limba noastra-i foc ce arde
Intr-un neam, ce fara veste
S-a trezit din somn de moartea
Ca viteazul din poveste.
Limba noastra-i numai cîntec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zari albastre.
Limba noastra-i graiul pîinii,
Cînd de vînt se miêca vara ;
In rostirea ei batrînii
Cu sudori sfinïit-au ïara.
Limba noastra-i frunza verde,
Zbuciumul din codrii veênici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeênici.
Nu veïi plînge-atunci amarnic,
Ca vi-i limba prea saraca,
Si-ïi vedea, cît îi de darnic
Graiul ïarii noastre draga.
Limba noastra-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri ;
Ÿi citindu-le 'nêirate, -
Te-nfiori adînc êi tremuri.
Limba noastra îi aleasa
Sa ridice slava-n ceruri,
Sa ne spiue-n hram êi-acasa
Veênicele adevaruri.
Limba noastra-i limba sfînta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plîng êi care o cînta
Pe la vatra lor ïaranii.
Inviaïi-va dar graiul,
Ruginit de multa vreme,
Ÿtergeïi slinul, mucegaiul
Al uitarii 'n care geme.
Strîngeïi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Ÿi-ïi avea în revarsare
Un potop nou de cuvinte.
Rasari-va o comoara
In adîncuri înfundata,
Un êirag de piatra rara
Pe moêie revarsata.